Sunteți aici: ActivitateNoutatiActivități desfășurate la Biblioteca Județeană Petre Dulfu în perioada 27 februarie – 3 martie 2017

Activități desfășurate la Biblioteca Județeană Petre Dulfu în perioada 27 februarie – 3 martie 2017

27 Februarie 2017
Marţi, 28 februarie

ora 17, Sala de conferinţe

Evenimentul de lansare a campaniei „40 de zile pentru viață” va avea loc marți, 28 februarie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, începând cu ora 17.00. La eveniment au fost invitați autorităţile locale, reprezentanţii societăţii civile, alături de liderii diverselor culte creștine care susțin apărarea vieții.

Campania are rolul de a aduce în atenţia publicului problema pusă de practicarea avortului la scară largă astăzi, îndemnând la o informare temeinică asupra repercusiunilor acestuia. Astfel, timp de 40 de zile se va desfășura o veghe de rugăciune neîntreruptă, în întreaga lume.

Anul acesta, Municipiul Baia Mare se alătură unui grup de 636 de oraşe din 36 de ţări, care sărbătoresc viaţa prin rugăciune şi îndeamnă la apărarea ei, prin încetarea avortului. În România acest lucru se va desfăşura simultan în 6 oraşe, acestea fiind: Cluj, București, Iași, Timișoara, Bistrița, Baia Mare. În Baia Mare, această veghe pașnică de post și rugăciune va avea ca spaţiu de desfăşurare zona Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”.


Joi, 2 martie

ora 17, Salonul Artelor

Va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Gând de primăvară” a membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic”.

Expun: Iulia Băbaş, Mariana Călean, Nelly Vass.

Expoziţia va putea fi vizitată la Salonul Artelor, în perioada 2-12 martie, conform programului bibliotecii.


Vineri, 3 martie

ora 15, Salonul Artelor

Clubul de şah al municipiului Baia Mare organizează Cupa Mărţişorului la şah pentru seniori.

ora 15, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”

Secţia American Corner din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” organizează la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” o activitate cu tema „Ziua Preşedinţilor”, care va consta într-o prezentare Powerpoint şi o vizionare de film.

Prezintă: Adina Dorolţan, Valentina Rotaru – bibliotecare American Corner