Sunteți aici: ActivitateNoutati
Ansamblul Folcloric Naţional “Transilvania” organizează a VII-a ediţie a spectacolului de gală “Dansul primăverii, primăvara cântecelor”.

Evenimentul se va desfăşura marţi 21 aprilie, începând cu ora 18:00 în Sala de Spectacole a Teatrului Municipal Baia Mare. Soliştii vocali Ileana Bumbar, Diana Cârlig şi Ionuţ Bledea, Ioana Pricop şi Florin Gherman, alături de instrumentiştii Dumitru Dobrican, Stelian Berindan, Teofil Rad şi Marcel Seraz vor evolua în fata spectatorilor. Invitaţi sunt soprana Natalia Buciuman, Corala Bărbătească “Armonia” din Constanţa, dirijorul Ion Iulian Dumitru şi Orchestra folclorică “Muzica Divertis”.

Ediţia a XIV-a a taberei de fotografie "Fotoetnografica" s-a desfăşurat de această dată pe Valea Vişeului, respectiv: Vişeul de Sus, Vişeul de Jos, Leordina, Petrova şi Bocicoiel.
Marţi, 14 aprilie

ora 14, Sala de conferinţe

Va avea loc lansarea albumului bilingv de fotografii „Maramureşul meu – My Maramureş”, semnat de Kosei Miya, fotograf japonez şi apărut la editura sigheteană Valea Verde, director Cristian Fernea.

Pe Aeroportul Internaţional Baia Mare s-au organizat astăzi diferite manifestări dedicate copiilor cu ocazia săptămânii “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun…” Astfel, cei mici au asistat la o serie de operaţiuni în care au fost implicate maşini de pompieri, o ambulanţă, un avion ușor de tip Cessna, un elicopter ușor Robinson R 22, respectiv două planoare și un aparat de zbor de tip Wilga, de la Aeroclubul Baia Mare.

La Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a demarat, luni 6 aprilie, proiectul „Mineralogia pentru toți”, care face parte din programul de „Educație muzeală”. „Este vorba despre un program mai amplu care își propune o implicare cât mai activă a Muzeului în educația elevilor în primul rând, dar și a adulților, prin activități didactice organizate atât la sediu și în școli și excursii în teren, cât şi prin organizarea unei școli de vară” precizează Ioan Denuţ, director al Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.