Sunteți aici: ActivitateRelatii internationaleColaborariFlevoland (Olanda)

Flevoland (Olanda)

MiniEurope, depus spre finanţare în cadrul INTERREG IV C. Pentru punerea la punct a detaliilor legate de acest proiect s-au organizat mai multe întâlniri cu regiunile partenere:  Baia Mare, între 18-21 ianuarie; la Roma între 22-24 martie, cu ocazia reuniunii Comitetului Regiunilor; la Bruxelles între 27-28 septembrie. De asemenea, Consiliul Judeţean Maramureş este partenerul provinciei Flevoland şi în proiectul „MORE4NRG: măsurarea progresului regiunilor în domeniul surselor regenerabile de energie şi eficienţei energetice”, promovat de provincia olandeză în cadrul INTERREG IVC. Pentru pregătirea cererii de finanţare au avut loc discuţii şi consultări în data de 16 noiembrie 2007, în Bruxelles.

 

Cooperarea dintre judeţul Maramureş şi provincia Flevoland s-a materializat prin participarea în parteneriat la implementarea a două proiecte „MORE4NRG” şi „MINI EUROPE”, care au fost aprobate în cadrul Programului INTERREG IV C şi sunt în prezent finalizate. Unul din aceste proiecte - MINIEUROPE a fost propus la premiul RegioStar 2014, iniţiat de Comisia europenă pentru premierea celor mai inovative proiecte..

 

Provincia Flevoland a fost lider de proiect atât la proiectul „MORE4NRG” cât şi la „MiniEurope” ş,i împreună cu judeţul Maramureş, a promovat pentru finanţare alte 2 proiecte, continuarea proiectelor „MORE4NRG” şi „MiniEurope”, care au fost aprobate prin programul INTERREG IV C în decembrie 2011. Aceste proiecte sunt „R4GG - regiuni pentru dezvoltare verde” şi „Smart Europe” care, de asemene, au ca ca lider de proiect provincia Flevoland.