Sunteți aici: Agenda președinteluiMesaje


Am aflat cu profund regret și tristețe despre trecerea în neființă a fostului Suveran, Maiestatea Sa, Mihai I al României. Odată cu dispariția Sa, poporul român își pierde o parte a identității sale ca națiune, reperul de moralitate care a contribuit decisiv în derularea evenimentelor care ne-au marcat istoria recentă. Maiestatea Sa și Casa Regală a României au contribuit în mod decisiv la parcursul noastru post-decembrist, fostul Suveran garantând cu integritatea Sa în momentele în care băteam la porțile Europei Unite.

Ziua de 1 Decembrie constituie pentru românii de pretutindeni un prilej de mândrie și atașament față de valorile care ne definesc ca națiune modernă. După un parcurs istoric remarcabil, timp în care au fost vremelnic ocupați și subjugați de imperii străine, românii din Transilvania au decis să-și ia soarta în mâini, iar voința a milioane de suflete era clar și puternic exprimată de cei o sută de mii de oameni prezenți în anul 1918 la Adunarea Națională de la Alba Iulia.

Datorită realizărilor sale, Armata Română reprezintă unul dintre pilonii acestei națiuni, pilon care a susținut România în cele mai grele momente ale sale.

Actul educațional presupune multă implicare, perseverență și dăruire. Fiecare dintre noi, poartă amprenta dascălilor care și-au adus aportul în educația noastră. Asemenea unor diamante neșlefuite am ajuns pe mâna educatorilor, învățătorilor și a profesorilor, care prin filtrul actului didactic și al talentului lor, ne-au modelat și ne-au format caracterele.

Am aflat cu mare tristeţe vestea că Lascăr Pană, o stea a handbalului băimărean ne-a părăsit duminică, 17 septembrie, plecând spre cele veşnice. Lascăr Pană, fondatorul HC Minaur a ieşit din teren prea devreme, la numai trei zile după ce împlinise venerabila vârstă de 83 de ani.

An de an, în 13 septembrie sărbătorim Ziua Pompierilor, a celor care, fără nicio ezitare, luptă cu flăcările și cu natura dezlănțuită pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de ajutor. Acestor eroi al căror nume rămâne necunoscut în cele mai multe cazuri, acestor oameni extraordinari care își pun în pericol viața în atât de multe situații pentru a salva viața și bunurile semenilor lor, tuturor celor care poartă cu mândrie și onoare haina de pompier, astăzi le transmit, din adâncul sufletului, un sincer și călduros ”La Mulți Ani!”.

Prima zi de școală aduce, deopotrivă, emoții pentru elevi, părinți și cadre didactice. Cu toții se află la un nou început de drum, când redeschid o filă albă a caietului care urmează să fie scris pe parcursul întregului an. Luna septembrie și primul clopoțel reprezintă, pentru noi toți, bucurie, speranțe și vise, iar elevilor le dă ocazia de a fi mai performanți în anul școlar care debutează azi, 11 septembrie 2017.

Românii sărbătoresc astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național, simbol al poporului român. Deşteaptă-te, române” este, începând din 1990, Imnul Naţional al României, iar versurile reprezintă o trainică legătură cu trecutul și cu valorile noastre naționale. Inimile ni se încarcă, astăzi, cu sentimente de patriotism, iar gândul ne duce în urmă, la Revoluția din 1848, atunci când versurile scrise de Andrei Mureșanu au răsunat pentru întâia oară în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Data de 24 iulie a fost desemnată Ziua Poliţiei de Frontieră Române, această zi fiind legată de unirea celor două structuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 24 iulie 1864. Începând din mai 2008, Dreptcredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt a fost consfinţit ca protector spiritual al Poliţiei de Frontieră Române.

Data de 26 iunie a fost desemnată, încă din anul 1998, Ziua Drapelului, iar astăzi sărbătorim unul dintre cele mai puternice simboluri naționale – steagul României. Retrăim, acum, jertfa înaintașilor noștri care și-au vărsat sângele pe câmpurile de luptă, ale celor care prin vitejia și sacrificiul lor suprem au contribuit la independența și unitatea poporului român. Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.