Sunteți aici: Agenda președinteluiMesajeLa mulți ani, Maramureș!

La mulți ani, Maramureș!

31 Decembrie 2017
Încheiem un an plin de realizări dar și cu câteva neîmpliniri. Am muncit și ne-am străduit să contribuim la prosperitatea generală a maramureșenilor, administrând cu responsabilitate treburile obștei. Ne-am propus și am reușit să fim mai aproape de oameni, să le aflam nevoile și aspirațiile, contribuind la progresul și dezvoltarea comunităților locale. Am reușit să promovam județul și oamenii săi minunați, ducând în țară și peste hotare valorile tradiționale care ne definesc identitatea și cultura. Suntem o voce puternică și respectată, iar Maramureșul devine tot mai mult, un punct de referință și o destinație cunoscută și apreciată în comunitatea europeană.

În anul care vine, ne propunem să fim mai harnici și mai hotărâți, punând în practică toate proiectele și angajamentele asumate, astfel încât să întâmpinăm cu cinste marele eveniment al Centenarului României.

La cumpăna dintre ani, mă întorc cu respect și afecțiune spre toți concetățenii mei, dorindu-le prosperitate și cât mai multe realizări personale și profesionale.

La Mulți Ani, maramureșeni!

Gabriel Valer Zetea,
Președintele Consiliului Județean Maramureș