Sunteți aici: Comunicate de presăGabriel Zetea: Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem al județului Maramureș lui Elie Wiesel are loc vineri, în Sighet

Gabriel Zetea: Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem al județului Maramureș lui Elie Wiesel are loc vineri, în Sighet

Consilierii județeni maramureșeni au acordat, în ședința de joi, 29 septembrie 2016, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al județului, scriitorului Elie Wiesel. Festivitatea de acordare a titlului, însoțită de decernarea unei diplome și a unei plachete, va avea loc vineri, 30 septembrie, de la ora 11.00, în municipiul Sighetu Marmației, orașul de baștină al maramureșeanului care a obținut, în anul 1986, Premiul Nobel pentru Pace.

În anul 1993, Elie Wiesel a fost ales președinte al Academiei Universale de Cultură, în 1996 a devenit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură, iar în 2001, membru de onoare al Academiei Române. Titlul de cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației i-a fost conferit în anul 2002, an în care a primit și Steaua României în grad de Mare Ofițer acordată de președintele României. În 2006 i s-a oferit Marea Cruce a Legiunii de Onoare acordată de președintele Republicii Franceze, devenind și Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic cu gradul de Comandant. Anul 2007 i-a adus Premiul pe viață – Dayton Literary Peace Prize – Lifetime Achievement Award, precum și Medalia Prezidențială a Libertății acordată de președintele Statelor Unite. Elie Wiesel a obținut și Premiul Internațional Medicis, fiind numit Doctor Honoris Causa al mai multor universități. A scris 57 de romane și povestiri ”pentru ca holocaustele și genocidele să nu mai fie posibile”, fiind și consilier al președintelui SUA în probleme de Holocaust și vicepreședinte al Consiliului Muzeului Internațional al Holocaustului din Washington.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a propus colegilor săi consilieri, acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem, în semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru greutatea operei și misiunii sale, cu regretul că atribuirea acestui titlu, aflată în câmpul ideilor majore pe care Consiliul Județean și le-a propus să le pună în aplicare, nu s-a putut materializa în timpul vieții sale.

”Elie Wiesel face parte din categoria acelor oameni care, prin natura lor, sunt mari luptători, înverșunați apărători ai valorilor adevărate, călăuziți de principii de bine, adevăr și dreptate, de la care nu s-a abătut indiferent de contextul în care viața sau societatea i-a așezat la un moment dat. În panoplia cu care Maramureșul se mândrește consemnăm numele unui etalon, al unui simbol de luptă ferventă pentru valorile perene ale umanității, care a rămas în memoria comunității noastre și a multor popoare: Elie Wiesel. Prin scrierile și întreaga sa viață, Elie Wiesel a lăsat omenirii mărturii de suferință, dar și speranță, de optimism și libertate, un mesaj de pace și de respect între oamenii din întreaga lume. Ne-a învățat curajul mărturiei, îndemnându-ne să nu rămânem în tăcere în fața nedreptății, sensibilizând conștiința întregii omeniri față de orice încercare de reînviere a climatului de ură rațională. Premul Nobel pentru Pace, primit în 1986, a fost o recunoaștere a întregii sale activități în spiritul păcii și a umanității”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Șeful administrației județene a lansat o invitație deschisă tuturor colegilor din Consiliul Județean, dar și celor care au stimat și au apreciat munca lui Elie Wiesel, de a fi prezenți vineri, 30 septembrie, de la ora 11.00, în Sighetu Marmației, la Festivitatea de înmânare a titlului de Cetățean de onoare – post mortem, al județului Maramureș”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș