Sunteți aici: Comunicate de presăMaramureșul, gazda Academiei de vară ARE 2018

Maramureșul, gazda Academiei de vară ARE 2018

Consiliul Județean Maramureș, este membru în organizația Adunarea Regiunilor Europei- ARE încă din anul 1997, participând activ la întâlniri ale Comisiilor ARE, conferințe, și proiecte derulate de această organizație paneuropeană. Una din cele mai importante activități anuale organizate de Adunarea Regiunilor Europei este Academia de vară ARE, care reunește politicieni regionali, funcționari publici și reprezentanți ai tinerilor în cadrul unui program intens de schimburi de experiență și vizite de studii pe teme relevante pentru membrii ARE, alese de regiunea gazdă.

Având în vedere că anul viitor va fi un an jubiliar pentru România, județul Maramureș a dorit să marcheze centenarul Marii Uniri prin organizarea unei manifestări internaționale de amploare, care să aducă în prim plan valorile și tradițiile noastre și să promoveze moștenirea culturală a județului nostru în rândul regiunilor europene participante. Astfel, în cursul lunii mai 2017, cu ocazia participării la Adunarea Generală ARE de la Sankt Polten, județul Maramureș și-a depus candidatura pentru organizarea Academiei de vară ARE 2018.

Pentru analizarea candidaturii noastre o delegație a Comitetului de Organizare a Academiei de Vară ARE a vizitat la începutul lunii octombrie 2017 județul Maramureș pentru a evalua potențialul nostru de a gazdui această manifestare prestigioasă: locațiile de cazare, sălile disponibile pentru organizarea evenimentului, destinațiile pentru vizitele de studii, etc. Reprezentanții Comitetului de organizare a Academiei de vară ARE au trecut în revistă mai multe locații din Baia Mare și împrejurimi, au vizitat Sighetu Marmației, Săpânța, Mănăstirea Bărsana, Cavnic și au avut întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș pentru stabilirea temei propuse pentru Academia de vară ARE 2018.

Ținând cont că anul 2018 a fost declarat “Anul European al Patrimoniului Cultural”, tema agreată de comun acord pentru Academia de vară ARE 2018 este ”Patrimoniu cultural pentru atractivitate regională”, o temă generoasă care va aduce în prim plan bogata moștenire culturală a Maramureșului și modul cum poate fi pusă în valoare pentru a stimula dezvoltarea regională .

Săptămâna aceasta am primit raportul Comitetului de organizare a Academiei de vară ARE în urma vizitei de evaluare, raport favorabil care ne desemnează ca și gazde a Academiei de vară ARE 2018 și ne transmite mai multe recomandări pentru a organiza o ediție de succes.

Astfel, în a prima jumătate a lunii august 2018, județul Maramureș va fi gazda Academiei de vară ARE, la care vor participa peste 120 adulți și tineri, reprezentanți ai regiunilor membre ARE, care vor petrece o săptămână pe meleagurile noastre având ocazia să cunoască tradițiile, stilul de viață autentic și moștenirea noastră culturală, și să evalueze cele mai bune metode pentru a le pune în valoare și a crește atractivitatea regională.

Mihaela Lițe
Șef Birou Relații Externe