Sunteți aici: Comunicate de presă

CJ Maramureş va încheia un parteneriat în domeniul turismului cu CJ Suceava, scopul acestuia fiind creşterea potenţialului turistic al zonei de nord a României. Vicepreşedintele Partidului Conservator, Secretarul de Stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Codrin Scutaru, prezent în 04.10.2014, la Suceava a declarat: „Judeţul Suceava, prin preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, va iniţia un parteneriat cu judeţul Maramureş pentru turismul din România. Cele mai frumoase zone din România, Bucovina şi Maramureş, trebuie să fie o forţă care să crească potenţialul turistic al României în cel mai scurt timp".

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu l-a primit azi pe reprezentantul Provinciei Flevoland, Jan Nico Appelman – preşedintele Comitetului de Monitorizare a proiectului Region4GreenGrowth. Conferinţa finală a proiectului a avut lor ieri, 2 octombrie 2014, la Palatul Administrativ din Baia Mare şi s-a bucurat de o amplă participare internţaionlă.  Oaspetele a dorit să mulţumească administraţiei judeţului Maramureş pentru buna colaborare pe perioada derulării proiectului, dar şi să discute despre potenţiale domenii de interes reciproc pentru o colaborare viitoare. 




Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş găzduieşte în perioada 03.10.2014 – 28.11.2014 expoziţia temporară „Rememorând Marele Război 1914-2014”

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 03.10.2014, ora 12.00, la sediul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş (Baia Mare, str. Monetăriei 1-3). 

Expoziţia, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, urmăreşte să prezinte publicului larg un număr important de bunuri culturale care evocă eroismul, suferinţele şi sacrificiile trăite de protagoniştii Primului Război Mondial (1914-1918). 

Alături de piesele din colecţia Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca sunt expuse şi bunuri culturale din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. 


Deschiderea Conferinţei finale a proiectului „Regions For Green Growth – Regiunile pentru o dezvoltare verde” a avut loc azi, 2 octombrie 2014, la Consiliul Județean Maramureş. Scopul conferinţei este de a cunoaşte activităţile şi rezultatele obţinute în cadrul proiectului, bunele practici prezentate de parteneri, precum şi noutăţi despre următorul program de cooperare interregională al Comisiei Europene. Acţiunea s-a bucurat de prezenţa tuturor partenerilor:  provincia Flevolant (NL, partener lider), regiunile Norrbotten şi Vasternorrland (SE),  Agenţia pentru Energie Prahova, Consiliul Judeţean Maramureş, regiunile Abruzzo şi Lazio (IT), Agenţia de Energie Valencia şi Institutul tehnic pentru Energie (ES), Parcul Ştiinţific Patras, reprezentând regiunea Western Greece (EL), Centrul pentru dezvoltare regională reprezentând regiunea Gabrovo (BG), provincia Noord-Brabant (NL), Adunarea Regiunilor Europene, Agenţia                                                                  de Dezvoltare Regională Eszak – Alfod (HU) şi regiunea Greater Manchester (UK). 


Duminică, 5 octombrie, la Cicârlău, în cadrul festivalului „Alină-te dor, alină!”, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu îi va înmâna artistului Nicolae Sabău diploma, placheta şi legitimaţia de Cetăţean de Onoare al Judeţului Maramureş. 


Acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Maramureş artistului Nicolae Sabău a fost aprobată în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 17 septembrie 2014.