Sunteți aici: LegislativHotarariHotărârea nr. 217 din 04.10.2017

Hotărârea nr. 217 din 04.10.2017

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare Palat Administrativ”

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş şi Raportul comun al tuturor direcţiilor şi Ghidul solicitantului – condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/3/3.1/B/1/BI. Axa prioritară 3, prioritatea de investiţii 3.1, operaţiunea B – clădiri publice;
          Ţinând cont de prevederile H.G. nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice precum şi ale art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale;
           În temeiul prevederilor art. 91, alin. (1) lit. f) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
           Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici din cadrul Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii actualizat pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Palat Administrativ”, conform Anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Arhitect Şef.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa extraordinară din 4 octombrie 2017. Au fost prezenţi 22 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 4 octombrie 2017
Nr. 217