Sunteți aici: Traditii

Costumul popular

costumul popularCum Maramureșul e alcătuit din patru „țări” (Chioar, Codru, Maramureșul Istoric, Lăpuș), e de la sine înțeles că avem de a face cu patru tipuri de costume populare. Costumul femeiesc din zonele Maramureșul Istoric şi Lăpuş aparţine categoriei costumului cu două catrinţe. În zonele Chioar şi Codru costumul are doar o catrinţă, numită zadie. Costumul bărbătesc păstrează elementele generalizate la portul popular românesc. Materiile prime folosite pentru confecţionarea costumelor populare sunt produse în gospodărie: lână, blană de oaie, firul de cânepă - pentru îmbrăcăminte; pielea de bovine - pentru încălţăminte; paie - pentru pălării. De proveniență industrială sunt năframa, zadia şi bumbacul folosit pentru ţesutul pânzei bluzelelor de sărbătoare. 

Vezi articole ...

Patrimoniul imaterial  al Maramureșului e dat de marea bogăţie de tradiţii şi de obiceiuri care provin din zone etnofolclorice consacrate:  Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Codrului. Ca atare și numărul evenimentelor culturale majore care duc mai departe aceste tradiții și obiceiuri e ridicat, acoperind cu manifestări de mare interes aproape fiecare lună a anului. „Horea cu noduri”, „Tânjaua de pe Mara” de la Hoteni, „Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă - Marmaţia” de la Sighetu Marmației, „Udătoriul din Şurdeşti”, „Horea la Prislop”, „Sânzienele” sunt doar câteva dintre acestea. Un loc aparte îl ocupă festivalul – unic în lume – „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, organizat în perioada 2010 - 2014.

 

Se spune că, în Maramureş, fiecare deal are misterele şi comoara lui. Iar dacă nu există comori, cu siguranţă există legenda unei comori. Ulciorul, brebințele sau lăzile cu galbeni şi aur reprezintă himere care – secole de-a rândul – au atras căutătorii de comori. Însă, multe dintre ele sunt „păzite” de blesteme crâncene. Bătrânii spun că sunt comori „cu blestem” şi comori „fără blestem”. Dacă acelea fără blestem se mai găsesc din când în când, cele cu blestem pot atrage boala, nebunia sau chiar moartea căutătorilor. Nu face excepție nici comoara care ar fi aparținut celebrului haiduc Pintea Viteazu, ascunsă pe muntele Gutâi, într-o pivniță săpată în stâncă.

Parte a mitologiei româneşti, legendele populare din Maramureş  - vezi „ Fata pădurii”, „ Omul nopțiI”,  „Uriașii din Rozavlea”,  „Legenda Curcubeului” - au particularităţi specifice. O legendă aparte este cea referitoare la un Icar maramureșean: haiducul Pintea Viteazu. Pentru a scăpa de urmăritori, acesta ar fi zburat de pe înălțimile Maramureșului cu un fel de planoare făcute din șindrilă. Iar legenda pare să aibă și un sâmbure de adevăr, fiind descoperite și texte (de la 1701, respectiv  12.08.1702) care fac vorbire despre zborurile haiducului; dar și reclamații ale localnicilor, supărați că planoarele haiducului le culcau holdele. În folclorul local s-au păstrat destule versuri populare  care consemnează că Pintea a fost „mare minte" şi confirmă că ar fi inventat un aparat de zbor.

Orice maramureşean e un voievod. O demonstrează spiritul, dar şi porţile falnice care le străjuiesc gospodăria. Construite în general pe trei stâlpi şi un „fruntar” (pragul de sus al porţii), din lemn de stejar, având „hăizaşul” (acoperişul) şindreluit, porţile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care ţăranii treceau mândri de originea lor nemeşească. Doar nemeşii aveau privilegiul să-şi ridice porţi înalte în faţa gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli  aveau dreptul doar la vraniţe (confecţionate din pari montaţi paralel pe o ramă dreptunghiulară, având o diagonală de fixare, şi care se deschidea într-o parte). 

Bucătăria din Maramureş este un melanj de savuroase preparate strămoşeşti româneşti, săseşti şi ungureşti. Nicăieri nu vei mai găsi o diversitate atât de mare, de la zămuri (supe şi ciorbe), până la tocăniţe, papricaş, balmoș şi gomboţi (găluşte cu prune). Pentru maramureşeni, masa reprezintă un act cultural, cu valenţe sociale, desfăşurat după cutume străvechi. Musafirul trebuie să consume toate alimentele și băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat în blid sau în pahar. Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează  vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. Maramureşenii preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi „mâncăruşa” – papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de 18.00, iar seara - cina.