Sunteți aici: TraditiiPoarta, „arcul de triumf” al voievozilor maramureşeni

Poarta, „arcul de triumf” al voievozilor maramureşeni

Orice maramureşean e un voievod. O demonstrează spiritul, dar şi porţile falnice care le străjuiesc gospodăria. Construite în general pe trei stâlpi şi un „fruntar” (pragul de sus al porţii), din lemn de stejar, având „hăizaşul” (acoperişul) şindreluit, porţile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care ţăranii treceau mândri de originea lor nemeşească. Doar nemeşii aveau privilegiul să-şi ridice porţi înalte în faţa gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli  aveau dreptul doar la vraniţe (confecţionate din pari montaţi paralel pe o ramă dreptunghiulară, având o diagonală de fixare, şi care se deschidea într-o parte). 

 

Și astăzi gospodăriile sunt categorisite în funcțiie de porțile pe care le au.Salba de porţi monumentale e mărturia vie a unei vieţi încărcate de tumulturile istoriei: în perioada feudală, din rândul obştilor maramureşene s-a ridicat o clasă de cneji care, periodic, îşi alegea voievodul; puterea şi privilegiile nobililor au fost atent fragmentate şi distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporţii obşteşti) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor.

 

 

În secolul al XVIII-lea, acest ţinut avea cei mai mulţi nobili raportaţi la numărul populaţiei. Circa 15.000 de nemeşi, cei mai mulţi descendenţi ai vechilor familii cneziale româneşti locale. Doar nemeşii aveau privilegiul să-şi ridice porţi înalte în faţa gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vraniţe (confecţionate din pari montaţi paralel pe o ramă dreptunghiulară şi cu o diagonală, pentru a-i fixa, şi care se deschidea într-o parte). 

Etnograful Nistor Francisc scria în 1977: „Ataşamentul localnicilor faţă de aceste valoroase construcţii, cu atât de profunde rădăcini în tradiţiile de cultură şi artă, cât şi în istoria social-politică a Maramureşului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodăriile după porţi. Până şi azi, când întrebi de vreun sătean de-al lor, oamenii bătrâni îţi indică «poarta» de la casa unde locuieşte acela, formularea semnificând cinstirea pe care i-o acordă”

 

Construcţia şi structura porţilor denotă o credinţă profundă, încărcată de simboluri. Stâlpii de porţi sunt expresia marilor mituri din cultura noastră populară. Motivele sculptate în lemn au, fiecare, semnificaţia lor bogată.

  • Funia răsucită reprezintă infinitul, necuprinsul, dar şi legătura dintre cer şi pământ.
  • Soarele, simbolul Dumnezeirii este „dătător de viaţă”. El vede tot, ştie tot şi mai presus de toate, ştie adevărul.
  • Arborele vieţii simbolizează viaţa veşnică, tinereţea fără bătrâneţe.

 

Figurile antropomorfe sculptate în stâlpii porţilor aveau rolul de a proteja casa, gospodăria de forţele Răului. În viziunea populară, stâlpul porţii este pragul dintre un spaţiu neutru şi unul sacru, cel al gospodăriei. Tocmai din aceste considerente, motivele cu rol protector sunt plasate aici, pe acest hotar simbolic.