Regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina)

Un prim acord de colaborare a fost semnat la data de 29 martie 2008, iar la data de 30 iulie 2010 a fost semnat un protocol de completare a acordului de parteneriat în vederea realizării de proiecte comune finanțate prin programe de cooperare transfrontalieră.
Regiunea Ivano-Frankivsk sau oblastul Ivano-Frankivsk se situează în vestul Ucrainei, în partea de sud având frontieră comună cu România pe o porțiune de 50 km, învecinându-se cu județul Maramureș. Relieful variat, de la munte până la câmpie, se datorează poziționării regiunii Ivano-Frankivsk în Câmpia Europeană Estică și la poalele munților Carpați. Cu o populație de 1.382.352 locuitori, oblastul Ivano-Frankivsk este divizat administrativ în 14 districte (raioane) și 6 municipalități recunoscute regional, având centrul administrativ în orașul Ivano-Frankivsk.
Începând de la jumătatea secolului al XVII-lea, pe teritoriul regiunii s-au format importante rute comerciale din Ungaria, Bulgaria și România către Lviv, Statele Baltice și Rusia. În prezent, Regiunea Ivano-Frankivsk are numeroase posibilități de dezvoltare a cooperării internaționale.

Investițiile din regiune se concentrează pe sectoarele high-tech nepoluante, ingineria de precizie, industria de fabricare a instrumentelor și producția de bunuri electronice și electrice. Proiectele prioritare sunt orientate pe dezvoltarea infrastructurii de transport, îmbunătățirea accesului la regiune.

Perspective semnificative sunt legate de apropierea de Carpați – zonă unică de recreere și turism. Munții Carpați sunt acoperiți de zăpadă până la cinci luni din an, oferind condiții favorabile celor interesați de schi și alte sporturi de iarnă. Regiunea Ivano-Frankivsk este o destinație minunată de vacanță pe tot parcursul anului.

Mai multe detalii le găsiți la următoarea adresă: www.if.gov.ua

RELAȚII DE COOPERARE ÎNTRE JUDEȚUL MARAMUREȘ ȘI REGIUNEA IVANO-FRANKIVSK

Semnarea acordului de cooperare și înfrățire

Un prim acord de colaborare a fost semnat la data de 29 martie 2008, iar la data de 30 iulie 2010 a fost semnat un protocol de completare a acordului de parteneriat în vederea realizării de proiecte comune finanțate prin programe de cooperare transfrontalieră.

Activități derulate în cadrul parteneriatului

Delegații oficiali din regiunea ucraineană înfrățită Ivano-Frankivsk au participat la evenimentele cu tradiție organizate de instituția noastră, respectiv la ediția a XI-a a evenimentului ”Crăciun în Maramureș”, organizată între 20-22 decembrie 2019 împreună cu Grupul de colindători din Verkhovina și Grupul folcloric ”Clopotele Nistrului”, care au încântat spectatorii cu tradiții de Crăciun din Ucraina.
Delegații oficiale din regiunea Ivano-Frankivsk au participat în perioada 17-19 mai 2019, la cea de a V-a ediție a ”Zilelor Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”, împreună cu Ansamblul ”Fetele Huțule” din Verkhovyna.
În martie 2018, o delegație din Regiunea Ivano-Frankivsk, având reprezentanți ai Administrației raionale de stat Verhovina, ai Parcului Natural Verhovina au sosit în județul nostru pentru a discuta cu șeful administrației județene despre proiecte transfrontaliere comune, în mod special cele derulate sub umbrela Programului ENI CBC 2014-2020 România-Ucraina.
În 18 septembrie 2014, reprezentanții Centrului de Coordonare Operaţională din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgenţă al Regiunii Ivano-Frankivsk au vizitat județul Maramureș pentru a pune bazele necesare realizării unui proiect comun, promovat prin Programul Operațional România-Ucraina 2014-2020. Obiectivul proiectului vizează implementarea unui sistem informațional pentru managementul situațiilor de urgență în zona de graniță. De altfel, preocuparea comună a celor două județe înfrățite pentru managementul situațiilor de urgență, respectiv domeniul sănătății, este de lungă durată.
Pe parcursul anului 2013, au avut loc o serie de întâlniri între omologi din domeniul asistenței medicale de urgență din cele două regiuni înfrățite, dar și schimburi de experiență la nivelul spitalelor județene, direcțiilor de sănătate publică, medici și specialiști în managementul situațiilor de urgență.
În 25 octombrie 2013, s-a semnat o Declarație comună de colaborare în domeniul medicinii și asistenței medicale de urgență între reprezentanții Ministerului Sănătății al României, prin dl secretar de stat dr. Raed Arafat și Ministerul Sănătății al Ucrainei, prin implicarea directă a celor două regiuni înfrățite, respectiv județul Maramureș și Administrația de stat Ivano-Frankivsk.
Altă componentă importantă în menținerea activă a cooperării între cele două regiuni înfrățite a fost capacitatea de a promova proiecte de interes comun, sub diferite programe de cooperare transfrontaliere, astfel:
Următoarele proiecte au fost derulate în comun prin Programul de colaborare transfrontalieră ENPI HU-SK-RO-UA:
  • CBC Parliament - Parlamentul colaborării transfrontaliere, în cadrul căruia au fost realizate instrumente de tehnologia comunicării și informațiilor pentru crearea unui forum in regiunea de graniță Slovacia-România-Ungaria-Ucraina;
  • European Exchange School - platformă de cooperare durabilă între instituții educaționale în regiunile de graniță Slovacia-România-Ungaria-Ucraina, implementat de Agenția de Management Energetic AMEMM în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și parteneri din Kosice, Szabolcs Szatmar Bereg și Ivano-Frankivsk;
  • Creșterea capacității de management și de răspuns în situații de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră;
  • RoUaSoil: zona transfrontalieră România-Ucraina - Managementul siturilor contaminate cu produse petroliere, proiect implementat de Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Prin Programul Phare CBC, în parteneriat cu instituții și organizații din Ivano-Frankivsk:
  • NEURON – Rețea de integrare, coordonare și monitorizare a strategiilor de dezvoltare locală din regiunea de graniță Maramureş-Zakarpatia-Ivano-Frankivsk;
  • Turism Transcarpatic - Rețea pentru promovarea turismului în judeţul Maramureş, regiunile Zakarpatia şi Ivano-Frankivsk;
  • GRANITA MM – Dezvoltarea și managementul infrastructurii de frontieră care are ca obiectiv general creșterea gradului de accesibilitate în zona transfrontalieră prin dezvoltarea şi managementul infrastructurii de graniță din regiunea Maramureș-Zakarpatia;
  • MAGIC Instrumente de comunicare și management în domeniul dezvoltării socio-economice în regiunea de graniță;
  • ECOTUR – Turism în zona transcarpatică;
  • AQUA ROUA - Un mediu curat în bazinul Tisa Superioară.

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.